Jurnalele Vampirilor: Trezirea de L.J. Smith

Am citit cartea asta acum destul timp, cred că înainte să înceapă şcoala, cu câteva zile.

Am descoperit cartea, de fapt întreaga serie, după ce începusem să mă uit la serial. Era deja sfârşitul sezonului doi, scena când Damon era răvăşit după muşcătura vârcolacului şi Elena avea grijă de el, înainte ca Katherine să apară cu sângele lui Klaus, salvarea supremă, plătită cu libertatea fratelui său, a lui Stefan. Dublura Elenei îi deschide ochii acesteia spre o altă perspectivă, ce s-ar întâmpla dacă Elena i-ar iubi pe ambii fraţi Salvatore?

Vă daţi seama cum eram eu, am făcut tot ce era posibil ca să aflu de pe internet pe cine va alege Elena, dacă mai pot spera sau e în van. După lungi căutări, care au exasperat’o pe mama, am aflat de întreaga serie şi de romanul care povesteşte ceea ce va fi ecranizat în sezonul 3. Plină de bucurie, am intrat în Cărtureşti şi am cumpărat, din banii mei, Întoarcerea: Suflete Umbră.

Am început să o citesc, dar, la început, recunosc, am spus că nu am mai citit o carte mai aiurită. Nu mai auzisem de kitsune, de vulpi malefice, dimensiuni specifice vampirilor. Totul era aşa de diferit faţă de serial. Nu erau vampiri originari, Damon nu era muşcat de niciun vârcolac, Meredith nu era doctoriţă, ci o prietenă de’a Elenei.

Ajunsesem deja pe la jumătatea cărţii şi mă confruntam cu noţiuni care îmi cădeau ca bolovanii: grele, de neînţeles. Am abandonat cartea şi am început să mă rog de ai mei să îmi caute primul volum din serie. Încăpăţânaţi din fire, părinţii mei nu mi-au cumpărat cartea, spuneau că dacă nu îmi place asta, atunci nu are cum să îmi placă nici primul volum.

Cu răbdarea unui chinez bătrân, am început să caut de disperată cartea online, după o săptămână de cercetări îndelungate am dat peste carte.

Şi am început.

Elena Gilbert, elevă la liceul ‚Robert E. Lee’, sora lui Margaret şi nepoata lui Judith se întoarce din vacanţa de vară petrecută în Paris, înapoi Fell's Church.

Cartea începe puţin mai ciudat, Elena presimte că ceva rău se va întâmpla. În ciuda sentimentului de uşurare a mătuşii şi a surorii ei, Elena se simţea copleşită. Încă din formularea din jurnalul ei, se poate observa imaturitatea ei.

Aici, Elena este prezentată ca regina şcolii, o mofturoasă răsfăţată.

O admir pe L.J. Smith pentru felul cum a reuşit să o contureze. A construit’o ca fiind schimbătoare şi schimbările ei nu par aşa de incredibile încât să ţi se pară ceva exagerat.

Elena reuşeşte cu brio să îşi îmbine şefia cu viaţa personal şi cu prieteniile apropiate pe care le are.

Îşi tratează majoritatea colegilor cu superioritate, profesorii cu respect, pe Bonnie şi Meredith, câteodată şi pe Caroline le tratează ca egale, iar pe Damon şi Stefan îi face să pară dintr’un univers diferit. Doar modul prin care îi tratează îi face nepotriviţi pentru un liceu banal.

Ce m-a uimit pe mine a fost relaţia dintre Caroline şi Elena. O prietenie sinceră, poate cea mai sinceră relaţie din întreaga carte. Caroline are aspiraţii către putere, nu suportă să trăiască în umbra Elenei, asta fiind cauza principală a sincerităţii dintre cele două.

În prima zi de şcoală, elevul nou face vâlvă printre întreaga populaţie a liceului, fete şi băieţi.

Băiatul nou, misterios, handsome, fără nici o rudă prin apropiere, ajunge să îi fie coleg Elenei.

Din nou, dorinţa lui Caroline de al aborda pe Stefan este ignorată, fiind obligată să jure că o să facă tot ce îi stă în putere să o ajute pe Elena să îl cucerească.

Stefan nu este apreciat de toată lumea, profesorul de istorie o supune pe Elena la o întrebare rapidă, ceea ce îl face pe Stefan să îi sară în ajutor. Printr’o serie de întrebări rapide, ce necesitau o memorie a cifrelor perfectă, profesorul de istorie ajunge să fie înjosit de către unul dintre elevii lui, de către Stefan.

Damon îşi face apariţia şi el, într’un mod drăguţ, aş putea spune. Elena scrie în jurnal lângă mormântul părinţilor ei, iar o cioară îşi face apariţia. Acţiunea asta se repetă de mai multe ori, cioara se află oriunde e şi Elena.

Fata îl întâlneşte pe Damon în persoană la o petrecere, dar fără să ştie că el e fratele lui Stefan.

Într’un târziu, Elena ajunge la pensiunea unde Stefan locuieşte, îl găseşte pe el, sus, deasupra acoperişului, secând un porumbel de sânge. Elena află că Stefan e vampir şi acceptă asta destul de uşor, mi se pare mie.

După un timp, Elena află de legătura lui Damon cu Stefan şi pe el îl accept mult mai greu decât pe Stefan. Damon se poate transforma într’o pasăre, poate să vrăjească cu ochii, e mult mai puternic decât Stefan doar din cauza dietei lui umane.

Elena este atrasă şi de Damon, iar asta o face să îşi pună sub semnul întrebării rezistenţa ei în faţa vampirului rău.

La şcoală se organizează un bal, tema acestuia fiind foarte diversificată, personajele se costumează de la prinţese până la zombie şi morţi. Profesorul de istorie se costumează într’o mumie, ceea ce ar trebui să îi facă pe elevi să se sperie.

Profesorul este strigat de către Bonnie, care era responsabilă cu atmosfera din camera în care era plasat el, umplut de hârtie igienică albă şi sos de roşii. Bonnie insistă şi ea este cea care îşi dă seama că profesorul este mort cu adevărat.

Elevii şi restul oraşului, auzind de rivalitatea dintre profesorul de istorie şi elevul Stefan Salvatore, sunt înclinaţi spre vinovăţia elevului.

Elena îi sugerează lui Stefan să fugă, ea fiind speriată de desconspirarea secretului celor doi fraţi. Acesta acceptă, dar termenul de a fugi are conotaţii diferite pentru fiecare personaj, Elena se referă la fuga lui din scoală, dar nu şi din oraş. Stefan înţelege sugeştia ca o deplasare în afara oraşului, undeva mult mai departe.

În tot acest timp, Damon nu apare prin peisaj, el fiind adevăratul ucigaş.

Elena ajunge în cimitir, unde, convinsă de vinovat, îi strigă doar numele lui Damon, fiind sigură că e de ajuns.

Al doilea roman începe cu discuţia dintre Elena şi Damon, asta mi se pare un început cam slab, dacă ar fi fost după mine, prima carte ar fi trebuit să conţină cel puţin discuţia dintre cei doi şi apoi să se încheie.

Volumul ăsta a fost destul de interesant, dar nu cred că dacă nu aş fi avut un stimul pentru care să îl citesc l-aş fi început. Nu a fost ca şi romanele care mă ţin cu sufletul la gură, care mă motivează să cumpăr următorul volum, de aceea le-am citit toate de pe Scribd.

Singurele scene pe care le ţin minte cu exactitate sunt cele cu Damon şi pasajele despre privirea lui ce e demnă de Cartea Recordurilor.

Mi se pare că autoarea se bazează mai mult ce sentimentele lor interioare şi la acţiune nu se prea gândeşte, ci scrie doar ce i se pare normal să facă nişte personaje pline de încărcătura emoţională ce le’o pune în cârcă în pasaje lungi şi în fragmentele din jurnalele lor.

În concluzie, aş putea spune că e o carte destul de bună, pentru că titlul e ‘Jurnalele Vampirilor’, deci ar fi trebuit să fie un jurnal, care, mă gândesc eu, ar fi mai mult plin de sentimentde decât de acţiuni.

De obicei, personajul meu preferat este, întotdeauna, personajul principal. Asta e printre puţinele cărţi în care mă abat de la regulă.

De Elena nu îmi place aşa mult cum mă aşteptam să îmi placă. În serial, Elena este mult mai matură, mult mai responsabilă, are acea sclipire care mă face să fierb de curiozitate când aştept să văd evoluţia personajului.

În cărţi, cel puţin în primul volum, Elena apare puţin plată. În afară de uşurinţa cu care reuşeşte să se schimbe în funcţie de situaţie şi de persoanele cu care vorbeşte, nu m-a surprins prea mult la ea. În următoarele cărţi se poate observa cu foarte mare uşurinţă o maturizare aproape completă a întregului personaj.

Stefan mi se pare puţin exagerat. Aici se aseamănă cu Edward din Twilight. Faptul că e vampir, că are eternitatea în faţă, o putere mai special faţă de cea a muritorilor, pe mine m-ar face să sar în sus de bucurie. Pe el îl face ursuz de multe ori, retras, doar de frica de a nu ademeni pe nimeni de partea lui.

Este mult prea modest şi protejează mult prea mult ceva de care, prin natura lui, nici nu ar trebui să îl intereseze.

Se ţine aşa de tare de umanitatea lui încât ajunge să facă gesturi uşor disperate.

Damon este personajul meu preferat. Şi iubitul visurilor mele.

Este împăcat cu natura lui, nu are regrete, îşi trăieşte viaţa aşa cum vrea.

Faptul că nu se ţine de umanitatea lui, că îşi impune o eternitate lipsită de grijile unui muritor, îl fac ca ataşamentul faţă de o persoană să îi fie foarte greu, dar atunci când se ataşează este dispus să facă orice pentru a-şi proteja persoana iubită.

Deoarece se adaptează mult mai uşor unui mediu obişnuit, mi se pare că asta îl face aşa de special şi aşa de uşor de evidenţiat. Chiar dacă el nu face decât ceea ce vrea, totuşi ajunge să fie remarcat.

Şi aici vine şi regretul meu. De când l-am văzut pentru prima dată pe Damon mi-am dorit să fiu şi eu unul dintre personaje. Unul cât de mic, doar să ajung să îi spun ‘Hei, Damon!’ şi eu sunt mulţumită.

Cred că Damon şi Caroline arată awesome împreună, nu?

Ambii sunt ambiţioşi, luptă pentru scopurile lor, se ataşează greu faţă de o persoană. Damon e hotărât, ferm pe poziţie, iar Caroline e indecisă, schimbătoare. Cred că asta i-ar face să rămână împreună.

‘Doamna Halpern se opri din predat pentru o clipă, se uită la ea, apoi continuă. Când profesoara se întoarse din nou cu faţa la tablă, Elena o privi pe Meredith.

Meredith se întinse şi îi luă mâna.

—Eşti bine? o întrebă în şoaptă.

—Nu ştiu, spuse Elena, prosteşte. Se simţea ca şi cum era sufocată de aerul din jurul ei, ca şi cum în jurul ei se afla o greutate care o strivea. Degetele lui Meredith erau calde şi uscate.

—Meredith, spuse, ştii ce s-a întâmplat cu Ştefan?

—Vrei să spui că tu nu ştii?

Ochii negri ai lui Meredith se făcură mari, şi Elena simţi cum greutatea o striveşte şi mai mult. Era ca şi cum se afla în adâncul unei ape, foarte adânc, fără costum de scafandru.

—Nu l-au... nu l-au arestat încă, nu? spuse, chinuindu-se să rostească aceste cuvinte.

— Elena, e şi mai rău. A dispărut. Poliţiştii s-au dus la pensiune azi-dimineaţă devreme şi el nu era acolo. Au venit şi la şcoală, dar n-a apărut azi deloc. Au zis că i-au găsit maşina pe Old Creek Road. Elena, poliţia crede că a plecat, ca a fugit din oraş, pentru că e vinovat.

—Nu e adevărat, spuse Elena printre dinţi.

Văzu colegii întorcându-se şi uitându-se la ea, dar nu-i mai păsa.

—E nevinovat.

—Ştiu că asta crezi tu, Elena, dar atunci de ce-ar fi plecat?

—N-a plecat. Nu, n-a plecat.’

‘— N-ar fi plecat niciodată de bunăvoie din oraş, spuse.

— Vrei să spui că cineva 1-a forţat s-o facă? Dar cine? Tyler n-ar îndrăzni...

— L-a forţat, sau şi mai rău, o întrerupse Elena.

Acum, toată clasa se uita la ele, şi doamna Halpern tocmai deschidea gura să vorbească. Elena se ridică brusc, uitându-se înjur fără să vadă nimic.

— Să-l ferească Dumnezeu dacă i-a făcut rău lui Ştefan, spuse ea. Să-l ferească Dumnezeu!’

‘Încercă să se întoarcă repede, dar reflexele îi dispăruseră aproape cu totul. Iar mişcarea fulgerătoare fu prea mult pentru el. Întunericul îi cuprinse trupul şi mintea, şi începu să cadă. Căzu întruna, în bezna nopţii absolute. Şi apoi, Gerul se îndură de el şi nu mai ştiu nimic.’

‘Oftă şi se întoarse... şi încremeni.

—Damon se afla în faţa lui, cu braţele încrucişate pe piept, rezemat de cel mai mare stejar din luminiş. Arăta ca şi cum era acolo de multe ore.

— Aşa deci, spuse Ştefan apăsat, e adevărat. A trecut multă vreme, frate.

Nu atât de multă cât crezi tu, frate.

—Ştefan îşi aminti de acea voce, catifelată, ironică.

—Nu te-am pierdut din ochi de-a lungul anilor, continuă calm Damon. îndepărtă o

bucăţică de coajă de copac de pe mâneca jachetei de piele la fel de detaşat ca pe vremea când îşi aranja manşetele de brocart.

—Dar tu n-aveai cum să ştii asta, nu? Ah, nu, Puterile tale sunt la fel de slabe ca

întotdeauna.

—Ai grijă, spuse încet Ştefan, pe un ton ameninţător. Ai mare grijă în noaptea asta. Nu sunt prea îngăduitor.

—Sfântul Ştefan furios? Ca să vezi. Eşti supărat, bănuiesc, din cauza micilor mele incursiuni în teritoriul tău. Am făcut-o doar pentru că vreau să fiu aproape de tine. Fraţii ar trebui să fie apropiaţi.

—Ai omorât în seara asta. Şi ai încercat să mă faci să cred că eu am făcut-o.

— Eşti foarte sigur că n-ai făcut-o? Poate că am făcut-o împreună. Ai grijă! spuse când Ştefan înainta către el. Nici eu nu sunt prea îngăduitor în seara asta. Eu am avut doar un profesor de istorie sfrijit; tu ai avut o fată drăguţă.

Furia din adâncul lui Ştefan se adună, părând să se strângă într-un punct fierbinte şi

strălucitor, ca un soare înăuntrul lui.

—Stai departe de Elena, şopti el atât deameninţător încât Damon chiar îşi trase uşor capul în spate. Stai departe de ea, Damon. Ştiu că ai pândit-o, ştiu că ai urmărit-o. Dar s-a terminat. O singură dată să te mai apropii de ea şi-o să-ţi pară rău.

—Întotdeauna ai fost egoist. Singurul tău defect. Nu vrei să împărţi nimic, nu-i aşa?

—Brusc, buzele lui Damon se arcuiră într-un zâmbet deosebit de frumos.

—Dar, din fericire, încântătoarea Elena e mult mai generoasă. Nu ţi-a spus de mica

noastră relaţie? Ei, prima dată când ne-am văzut, aproape că mi s-a dăruit pe loc.

—Asta e o minciună!

—Oh, nu, frate dragă. Eu nu mint niciodată când e vorba de ceva important. Sau vreau să spun lipsit de importanţă? Oricum, prea frumoasa ta domniţă aproape că a leşinat în braţele mele. Cred că îi plac bărbaţii în negru. În vreme ce Ştefan îl privea fix, încercând să-şi controleze respiraţia, Damon adăugă, aproape cu blândeţe: Ştii, te înşeli în privinţa ei. Crezi că e dulce şi docilă, aşa cum era Katherine. Dar nu e. Nu e deloc genul tău, neprihănitul meu frate. Are în ea un spirit şi un foc cu care tu n-ai şti ce să faci.

— Şi tu ai şti, nu?

Damon îşi desfăcu braţele şi zâmbi din nou, încet.

— Oh, da.’

‘Ştefan voia să se repeadă la el, să-i şteargă de pe faţă zâmbetul acela frumos şi plin de aroganţă, să-i frângă gâtul lui Damon.’

‘— Chiar aşa? Mai vedem noi. Poate că va descoperi că îi place mai mult adevăratul întuneric decât amurgul palid. Eu, cel puţin, pot să recunosc adevărul despre natura mea. Dar îmi fac griji pentru tine, frățiore. Pari slăbit şi prost hrănit. Te cam aţâţă, nu?’

În România, ca şi în State, am văzut că pe primele două volume sunt câte un bărbat şi pe următoarele două sunt câte o femeie, nu mă întrebaţi de ce, nu ştiu nici eu.

E reprezentativă, aşa puţin, parcă îmi aduce atmosfera care se crează când începi să citeşti, dar doar unpic.

Poate la viitoarele variante se inventează o copertă mult mai sugestivă.

Dacă sunteţi curioşi şi vreţi să o citiţi rapid, vă dau site’ul de unde mi’am luat’o eu.

Să îmi spuneţi cum a fost să citiţi pe PC.

http://www.scribd.com/doc/79617342/Jurnalele-Vampirilor-I-Trezirea